„Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!” (Proverbele 19:20)

     Poate că ești priceput în ceea ce faci; s-ar putea chiar să fii mai priceput decât majoritatea, însă fără ajutorul celorlalți, nu vei ajunge să fii atât de bun pe cât ai putea fi! Nu-ți vei atinge potențialul maxim fără un bun sfătuitor. E imposibil. De ce un jucător de tenis de talie mondială ar avea nevoie de un antrenor, mai ales de unul care nu este la fel de bun pe teren ca el? Tenismenul american André Agassi a răspuns la această întrebare în felul următor: „Tenisul necesită ajustări (subtile, dar cruciale pentru câștigarea unui meci) și Gill, antrenorul meu este cel mai bun la așa ceva. Cu cât îmbătrânesc eu, cu atât mai valoros devine el!” De ce oare? Pentru că vârsta și experiența nu te fac neapărat mai bun, ba de multe ori nu fac decât să adâncească monotonia în care te afli. În viață, ca în sport, nu vei ajunge niciodată în punctul în care să nu ai nevoie de un sfat bun. Cu toate acestea, mulți dintre noi acționăm crezând (eronat!) că nu avem nevoie de sfătuitori, pentru că știm noi ce e de făcut. Și facem greșeala de a ne măsura și compara cu ceilalți, în loc să ne vedem talentele pe care le-a pus Dumnezeu în noi – iar în final ne mirăm că nu ne atingem potențialul! Autoevaluarea este importantă, dar evaluarea făcută de ceilalți este crucială. Un antrenor bun îți măsoară performanța în raport cu calitățile tale, nu cu ale altcuiva. De ce? Pentru că el știe de ce ești în stare și te va împinge până la limită. Și, apropo, antrenorii buni stau mereu pe scenă și observă, și nu în birou așteptând un raport. Asta pentru că se investesc personal în succesul tău; o victorie în dreptul tău este și o victorie a lor! Rut a avut nevoie de Naomi, iar Timotei a avut nevoie de Pavel… Pe tine, cine te sfătuiește?